Emoții și sentimente

Понеделникът започна зле. Будилникът не звънна и се събудих в осем и половина. Ядосах се на себе си, облякох се за пет минути и хукнах към метрото. Разбира се, изпуснах го. В офиса шефът ме посрещна с думите: „Леле, колко рано си днес!“ Бях много изнервена. Цяла сутрин нищо не вървеше добре и вече ми беше писнало. На обяд колежката ми Мила ми разказа, че и тя е закъсняла. Тичала за автобуса с кафе в ръка и си изцапала новата риза. Умряхме от смях и вече не бях ядосана. Следобед дойде добрата новина: проектът ни е одобрен! Шефът беше изненадан, че сме свършили толкова бързо. Вечерта се обадих на мама. Мъчно ми е за нея, защото тя живее в Киев, а аз съм в София. Радвам се, че можем да говорим по телефона всеки ден. Разказах ѝ всичко и тя се смя с мен. Накрая каза: „Виждаш ли? Ден, който започва зле, може да свърши много добре.“ Легнах си щастлива. Кеф ми е, когато мама е права.

Lunea a început prost. Deșteptătorul n-a sunat și m-am trezit la opt și jumătate. M-am enervat pe mine, m-am îmbrăcat în cinci minute și am fugit la metrou. Bineînțeles, l-am pierdut. La birou șeful m-a întâmpinat cu vorbele: „⁠Ia te uită, ce matinală ești azi!⁠” Eram cu nervii la pământ. Toată dimineața nu mi-a ieșit nimic și m-am săturat. La prânz colega mea, Mila, mi-a povestit că și ea întârziase. Cică alergase după autobuz cu o cafea în mână și își pătase cămașa nouă. Am murit de râs și nu mai eram supărată. După-amiază a venit vestea bună: proiectul nostru a fost aprobat! Șeful s-a mirat că am terminat atât de repede. Seara am sunat-o pe mama. Mi-e dor de ea, pentru că ea locuiește la Kiev, iar eu la Sofia. Mă bucur că putem vorbi la telefon în fiecare zi. I-am povestit tot și a râs împreună cu mine. La final mi-a spus: „⁠Vezi? O zi care începe prost se poate termina foarte bine.⁠” M-am culcat fericită. Îmi place la nebunie când mama are dreptate.