Teatru și concerte

Миналия петък за първи път бях на симфоничен концерт. Колежка ми подари билет за зала „България“, защото тя не можеше да отиде. Билетите бяха разпродадени от седмици, така че не можех да откажа. Когато пристигнах, публиката вече беше заела местата си. Повечето хора бяха облечени официално, а аз бях с дънки. Почувствах се малко неудобно, но никой не ми обърна внимание. Оркестърът излезе на сцената, публиката ръкопляска, а после в залата стана съвсем тихо. Диригентката вдигна ръце и музиката започна. Първата част ми се стори доста дълга. Не знаех кога може да се ръкопляска и два пъти заплясках преди всички. В антракта една възрастна дама ми обясни правилото: ръкопляска се само в края на цялото произведение, не между частите. Втората част беше по-енергична и много ми хареса. Накрая публиката стана права и викаше „Бис!“, докато оркестърът не изсвири още една кратка пиеса. Сега вече знам правилата и мисля да си купя абонамент за цялия сезон.

Vinerea trecută am fost pentru prima dată la un concert simfonic. O colegă mi-a dăruit un bilet la Sala „⁠Bulgaria⁠”, pentru că ea nu putea să meargă. Biletele se epuizaseră de săptămâni întregi, așa că n-am putut refuza. Când am ajuns, publicul își ocupase deja locurile. Majoritatea oamenilor erau îmbrăcați elegant, iar eu eram în blugi. M-am simțit puțin stânjenită, dar nimeni nu mi-a dat atenție. Orchestra a ieșit pe scenă, publicul a aplaudat, apoi în sală s-a făcut liniște deplină. Dirijoarea a ridicat mâinile și a început muzica. Prima parte mi s-a părut destul de lungă. Nu știam când ai voie să aplauzi și de două ori am început să bat din palme înaintea tuturor. În pauză, o doamnă în vârstă mi-a explicat regula: aplauzi doar la sfârșitul întregii lucrări, nu între părți. A doua parte a fost mai energică și mi-a plăcut foarte mult. La final publicul s-a ridicat în picioare și a strigat „⁠Bis!⁠” până când orchestra a mai cântat o piesă scurtă. Acum știu regulile și mă gândesc să-mi fac abonament.