C2 · Unitatea 7
umor Gabrovo
Deosebește autoironia de stereotipuri și detectează exagerarea din spatele unui gest economic.
Cuvinte noi
spirit
remarcă tachinatoare
glumeț
a face să râdă
a face să râdă
umor din Gabrovo
râd de mine
a fi econom cu vorbele
a economisi la toate
a nu se zgârci la zâmbete
a duce la extreme absurde
simțul proporției
până la ultima firimitură
ton serios
tachinări prietenoase
umor în viața de zi cu zi
este de necrezut
pe seama naratorului
râd cu tine
Gramatică
Exagerarea mărește un mic obicei la o scară imposibilă. Autoironia include naratorul printre figurile comice. Întrebați cine plătește pentru glumă; nu transforma o imagine într-o afirmație despre fiecare rezident.
Габровският хумор превръща пестеливостта в образ, а не в присъда за цял град.
Umorul din Gabrovo transformă economia într-o imagine mai degrabă decât într-un verdict asupra unui întreg oraș.
Толкова пестя от думи, че оставих и поздрава за утре.
Sunt atât de economic cu cuvintele încât am păstrat chiar și salutul pentru mâine.
O invitație care economisește cuvinte
Когато Елена ме покани на вечер за габровски хумор в кварталното читалище, поканата се състоеше от три думи: «Ела. Ще икономисваме». Попитах какво. Тя отвърна, че отговорът е четвърта дума, а бюджетът за покани вече е изчерпан. Елена е от Габрово и обича да разказва шеги най-вече за себе си. Аз съм от София и още на вратата обясних, че не виждам смисъл да пътувам през половината град заради икономия. «Значи сме започнали успешно — каза тя. — Имаме и първото оплакване». Входът беше два евро. До кутията за билети имаше бележка: «Усмивките не се връщат като ресто». Оказа се, че парите са за хартия и осветление на клуба, а не за някаква тайнствена печалба. Един посетител попита дали може да дойде само за половината програма. Елена му предложи половин стол. Той я погледна, тя го погледна и двамата се засмяха. Столът, разбира се, си остана цял. Точно това разминаване между търговска точност и невъзможно предложение отвори вечерта. Първият участник разказа как написал списък на всички излишни разходи. Купил си специален тефтер, два цветни молива и линия, за да ги подчертае правилно. Накрая му останали пари само за надписа на първата страница: «Не купувай излишни неща». Някой отзад попита дали има продажба на такива тефтери. Разказвачът отвърна, че работи по въпроса, но първо трябва да си купи втори тефтер за приходите. Най-силно се смяха двама души, които току-що бяха снимали списъка му. После дойде моят ред. Признах, че за да спестя пет цента от печат, съм пренареждал поканата ни четирисет минути. Елена не ме попита колко струва времето ми. Тя попита дали поне съм оставил място за датата. Не бях. На екрана се виждаше прекрасно подредено съобщение за събитие, което можеше да се случи кога да е. За първи път през тази вечер не търсех къде е поантата: стоях в нея с телефона в ръка. До мен седеше момиче, което учеше български. То попита дали габровци наистина правят всичко това. Елена отвърна, че ако всяка шега беше факт, градът отдавна щял да има нужда от съвсем друга карта. После обясни спокойно: тук дребната грижа за разходите се увеличава, докато стане невъзможна. Разпознаваме навика и се смеем на размера му. Разказът не е анкета и не ни дава право да отказваме щедрост на непознат човек само заради родния му град. Момичето кимна, а после попита къде е датата върху моята покана. Към края стана ясно, че най-добрите реплики не се прицелват в онзи, който най-трудно би отговорил. Говорещият включва себе си в смешната ситуация и оставя на другите възможност да му възразят. Това не прави всяка шега безобидна: понякога и уж приятелски думи натежават. Затова Елена следеше лицето на събеседника, а не само смеха в залата. Когато един гост замлъкна, тя смени темата. Един възрастен мъж добави, че в неговото семейство пестят най-вече похвалите. После благодари на всички участници поименно. Получи се хубаво противоречие: обявената пестеливост направи щедрия жест още по-видим. Никой не го попита за паспорта му. За тази шега родното място нямаше значение. На излизане попитах дали догодина пак ще икономисваме. «Не знам — каза Елена. — Засега не успяхме да спестим нито един стол». Изпратих ѝ поправената покана с дата, час и адрес. Тя отговори само с усмивка. Този път не настоявах за четвърта дума.
Când Elena m-a invitat la o seară de umor Gabrovo la centrul comunitar din cartier, invitația a constat în trei cuvinte bulgărești: „Vino. Vom economisi”. Am întrebat despre ce. Ea a răspuns că răspunsul va fi un al patrulea cuvânt, iar bugetul de invitație se epuizase deja. Elena provine din Gabrovo și îi place să spună glume mai ales despre ea însăși. Sunt din Sofia, iar la ușă i-am explicat că nu prea am avut rost să călătoresc la jumătatea orașului pentru a economisi. „Atunci am început bine”, a spus ea. „Avem deja prima noastră plângere.” Intrarea a fost doi euro. Lângă cutia de bilete era o notă: „Zâmbetele nu se returnează ca schimb”. S-a dovedit că banii erau mai degrabă pentru hârtia și iluminatul clubului decât pentru un profit misterios. Un vizitator a întrebat dacă poate participa doar la jumătate din program. Elena i-a oferit o jumătate de scaun. El s-a uitat la ea, ea s-a uitat la el și amândoi au râs. Scaunul, desigur, a rămas întreg. Acea nepotrivire între precizia comercială și o ofertă imposibilă a deschis seara. Primul participant ne-a spus cum a enumerat toate cheltuielile sale inutile. A cumpărat un caiet special, două creioane colorate și o riglă pentru a le sublinia corect. În cele din urmă, i-au mai rămas destui bani doar pentru titlul de pe prima pagină: „Nu cumpăra lucruri inutile”. Cineva din spate a întrebat dacă sunt de vânzare astfel de caiete. Povestitorul a spus că lucrează la asta, dar mai întâi trebuia să cumpere un al doilea caiet pentru venituri. Cele două persoane care tocmai îi fotografiaseră lista au râs cel mai tare. Apoi a venit rândul meu. Am recunoscut că, pentru a economisi cinci cenți la tipărire, petrecusem patruzeci de minute rearanjandu-ne invitația. Elena nu a întrebat cât valorează timpul meu. Ea a întrebat dacă măcar am lăsat loc pentru întâlnire. nu am avut. Pe ecran era un anunț frumos aranjat pentru un eveniment care se putea întâmpla în orice moment. Pentru prima dată în acea seară nu a trebuit să caut liniuța: stăteam înăuntrul ei cu telefonul în mână. O fată care învață bulgară stătea lângă mine. Ea a întrebat dacă oamenii din Gabrovo au făcut cu adevărat toate aceste lucruri. Elena a răspuns că, dacă fiecare glumă ar fi fost o realitate, orașul ar fi avut nevoie de mult de o cu totul altă hartă. Apoi ea a explicat calmă: aici, o mică preocupare cu privire la cheltuieli se mărește până când devine imposibil. Recunoaștem obiceiul și râdem de amploarea lui. Povestea nu este un sondaj și nu ne dă dreptul să negăm generozitatea unui străin doar din cauza orașului natal. Fata a dat din cap, apoi a întrebat unde era întâlnirea pe invitația mea. Spre sfârșit a devenit clar că cele mai bune replici nu au vizat persoana cel mai puțin capabilă să răspundă. Vorbitorul se include în situația comică și lasă altora loc să nu fie de acord. Asta nu face ca fiecare glumă să fie inofensivă: chiar și cuvintele presupus prietenoase pot cântări uneori foarte mult. Așa că Elena a urmărit fața celeilalte persoane și a ascultat de râs în cameră. Când un oaspete a tăcut, ea a schimbat subiectul. Un bărbat în vârstă a adăugat că familia lui a economisit în principal din laude. Apoi a mulțumit fiecărui participant pe nume. A făcut o contradicție plăcută: economia declarată a făcut și mai vizibil gestul generos. Nimeni nu i-a cerut pasaportul. Locul lui de naștere nu a avut nicio legătură cu acea glumă. La plecare am întrebat dacă vom face din nou economii anul viitor. — Nu știu, spuse Elena. „Până acum nu am reușit să salvăm un singur scaun.” I-am trimis invitația corectată cu data, ora și adresa. Ea a răspuns doar cu un zâmbet. De data aceasta nu am insistat asupra unui al patrulea cuvânt.
Exemple
Смея се на себе си, защото спестих пет цента и изгубих цял час.
Râd de mine pentru că am economisit cinci cenți și am pierdut o oră întreagă.
Остроумието му не се нуждае от висок глас.
Inteligența lui nu are nevoie de voce ridicată.
Защо този разказ разсмива дори човека, който го разказва?
De ce această poveste distrează chiar și pe cel care o spune?
Приятелската закачка спря, щом Елена се почувства неудобно.
Tachinarea prietenoasă a încetat de îndată ce Elena s-a simțit inconfortabil.
Не пести усмивки, но остави събеседника да довърши.
Fii generos cu zâmbetele, dar lasă-l pe celălalt să termine.
Шегаджията запази сериозен тон до последната дума.
Glumețul a păstrat un ton serios până la ultimul cuvânt.
Ако пестенето стигне до абсурд, жестът става комичен.
Dacă economisirea ajunge la absurd, gestul devine comic.
Не всяка история за Габрово е документ за града.
Nu orice poveste despre Gabrovo documentează orașul.